Radu Stanca n-a apucat să-și vadă cărțile de poezie tipărite și nici piesele originale jucate. S-a stins la doar 42 de ani, în decembrie 1962, într-un spital din București, sub privirile arse de durere ale tovarășei vieții sale, actrița Doti Stanca-Ghibu. Căreia îi dedicase unul dintre volumele sale de versuri inedite, numind-o ,,îngerul deznădăjduit al … Continuă să citești RADU STANCA, SPECTACOLUL DE ADIO
Categorie: remember
ION CARAION – 100. CASETA CU INIMI
Un bărbat mai curând mic de stat, nu atât de legat ca Arghezi, dar asemănător, palid și surâzător, călcând greu cu trupul ușor aplecat (din cauza rucsacului din spate?). Un mare scriitor și, în orice caz, „un deținut politic pe care e mai bine să nu-l cunoști”. Colegul meu, învățător în satul vecin, nu-i om … Continuă să citești ION CARAION – 100. CASETA CU INIMI
NICHITA STĂNESCU, UN „METODICIAN AL DELIRULUI”
Despre Nichita Stănescu, nonagenar virtual în acest martie 2023, dar cu un minus biografic întristător de mare – patru decenii! (a murit la vârsta de vârf a creaţiei, în decembrie 1983), s-a putut scrie, cam cu prea mare grabă şi neatenţie, că ar fi „o conştiinţă nomadă, nefixată”, propunând o „poetică eterogenă”, nu una „riguroasă, … Continuă să citești NICHITA STĂNESCU, UN „METODICIAN AL DELIRULUI”
„CÂT MAI MULTE” DESPRE NICHITA
Personalitatea literară, de nivel național și chiar internațional, a lui Nichita Stănescu a constituit obiect de studiu și de comentarii critice pentru numeroși critici și istorici literari, precum și pentrupubliciștii din presa scrisă și audio-vizuală ori analiștii de specialitate. În acest „cor”, o voce distinctă și un rol însemnat, s-ar fi cuvenit să-l aibă ploieștenii. … Continuă să citești „CÂT MAI MULTE” DESPRE NICHITA
VIRGIL MAZILESCU 80 – SENTIMENTUL DE „ATROCE SENINĂTATE”
Virgil Mazilescu (1942, Corabia – 1984, Bucureşti), absolvent al Facultăţii de Limbă şi Literatură Română din cadrul Universității bucureștene, va face parte din grupul oniric al anilor şaizeci ce îşi propunea, conform „ideologului” respectivului curent estetic, D. Ţepeneag, „nu să transcrie, ci să creeze lucid vise, scopul fiind instaurarea unei realităţi analoage visului” (apud Virgil … Continuă să citești VIRGIL MAZILESCU 80 – SENTIMENTUL DE „ATROCE SENINĂTATE”
BANU RĂDULESCU, PORTRET ȘI „AUTOPORTRET”
Anul trecut a apărut volumul postum de poeme Autoportret, al scriitorului și medicului Banu (Șerban) Rădulescu (n. 12 februarie 1924 – d. 9 decembrie 1998), inițiatorul și primul redactor-șef al publicației Memoria – revista gândirii arestate și întemeietorul „Fundației Culturale Memoria” (1991). Cine este autorul? Doar cei care prefăcându-se – date fiindu-le opiniile politice – … Continuă să citești BANU RĂDULESCU, PORTRET ȘI „AUTOPORTRET”
MIHAI VORNICU SAU CRITICA ARTISTICĂ
În urmă cu un an, pe 11 ianuarie, a încetat din viață într-un spital din Paris criticul român Mihai Vornicu1. Pasiunea pentru clasicități, atracția timpurie pentru conceptul și limbajul critic călinescian și vocația – naturală ca orice vocație, dar programatic și intens educată prin modele și exercițiu – pentru extaziantul supliciu al performanței formale l-au … Continuă să citești MIHAI VORNICU SAU CRITICA ARTISTICĂ
Nicolae Labiș (2 decembrie 1935 – 22 decembrie 1956)
Sora poetului, azi aproape uitat, Margareta Labiș, ne-a făcut atenți asupra faptului că se împlinesc 85 de ani de la nașterea lui Nicolae Labiș. Dar nu i-au fost dați să trăiască decât 21 dintre aceștia. Cât să scrie poeme de neuitat, totuși, precum Moartea căprioarei, care, de altfel, a apărut în revista Viața Românească, atunci, … Continuă să citești Nicolae Labiș (2 decembrie 1935 – 22 decembrie 1956)
CRISTIAN POPESCU – 25 DE ANI DE LA PLECARE
Nici cât negru sub unghie, îmblânzirea morții S-a făcut deja un sfert de veac, 25 de ani, mergând spre 26, de când poetul Cristian Popescu ne-a chemat la înmormântarea lui reală, în februarie 1995, şi – iată – încă nu a ajuns nume de stradă, cum spunea într-un poem Ioan Es. Pop, colegul lui de … Continuă să citești CRISTIAN POPESCU – 25 DE ANI DE LA PLECARE
Și o botină, din cea mai fină…
O evocare a lui Emil Brumaru Dacă ar fi să-l cred pe Emil, el m-a cunoscut pe mine înainte ca să-l fi cunoscut eu pe el. Să mă explic. Locuiam pe Ștefan cel Mare, în casa Mitropoliei, acolo unde la parter era, pe vremea aceea, un magazin de obiecte religioase (fără firmă, ca să nu … Continuă să citești Și o botină, din cea mai fină…