E un fenomen pe care-l observi fără să te forțezi privind apusul de soare. Definiție și succes: asfințitul este acea parte a zilei în care lumina se diminuează rapid, creând un gol în sorbul căruia pătrunde echipa schimbului de noapte. Sunt două faze absolut contrastante a căror percepție se datorează slavei vizuale. Celelalte senzații nu-și … Continuă să citești LUMEA DINTRE COLINE
Într-o dimineață, Grigore S. se trezi vorbind o limbă necunoscută. Mai precis emițând niște sunete nemaiauzite până atunci. Cei din jur, că trăia cu familia, părinții și cei câțiva frați, nu înțelegeau nimic. Dar culmea e că nici el însuși, li se părea celorlalți, nu prea înțelegea ce spune, deși ridica glasul în direcția celor … Continuă să citești PARAMORFOZA
1. Dimineața de luni a celei de-a doua săptămâni din luna mai are semne bune. Un aer neobișnuit de curat năvălește peste întreaga zonă, ca și cum baiere benefice, nevăzute și necunoscute până atunci, s-ar fi desfăcut larg, generoase, odată cu ultima lună a primăverii. Cu adevărat, zilele și săptămânile trecute fuseseră străjuite de un … Continuă să citești OM ȘI CERBER
SÂMBĂTĂ, 6 MARTIE, MOȘII DE IARNĂ ÎN CUMPĂNA ZILEI. Salcia lui Ur e tot în margine și mugurii ar trebui să-i plesnească odată cu oglindirea în apa Debarcaderului. Locul de alături e însă gol. De câteva zile, din chiar seara când Cali și-a găsit sfârșitul alergând după Iacinta în fața casei alor ei, Alexi a … Continuă să citești ITHACA, MON AMOUR
Prin gaura asta, puțin ciobită, niciodată un cerc perfect, văd tot ce mi-aș dori vreodată. Și nu îmi doresc mult. Am deprins rapid obiceiul de a trage cu ochiul la certurile vecinilor de dincolo de peretele despărțitor, din rigips, care separă mai multe vieți, dar toate la fel de comune și fade. Pereții nu-și aveau … Continuă să citești GAURA DIN PERETE
De la o vreme, cu puţin timp înainte de începerea verii, în partea de nord a satului apărea peste noapte o căsuţă. Nu aducea nicidecum a înjghebare în pripă ori a colibă mai dichisită pe care aveai timp s-o ridici privind din timp norii de pe cer. Părea o casă intrată la apă, dacă se … Continuă să citești CASA DE LA MARGINEA PĂDURII
Duminica Clopotele albastrei biserici ucrainene de pe strada Lidia, peste drum de Profi, domină cartierul somnoros, învelit în duminica primei zăpezi. Din curtea vecinului meu sârb, cika-Radivoi, cântă cocoșul purpuriu, parcă se întrece cu clopotele. În bloc, cineva bate carnea pentru șnițele. La TVR 1 rulează Viața Satului, e unșpe fără zece. În parcare, oamenii … Continuă să citești JURNAL DE CARTIER
În cabinetul spațios de la mezaninul instituției, oficialul sfârși introducerea, privi critic perechea ponosită așezată dincolo de biroul directorial și hotărî să încheie cu o voltă meșteșugită. – Pe cale de consecință, ridică el un deget, ca legatari universali ce sunteți, vi se încredințează copia legalizată a testamentului și urna aferentă. Semnați aici! – Cam … Continuă să citești UN LOC LINIȘTIT ȘI ABSTRACT
„După cum spuneau vechii greci, încă de acum două mii de ani, nu gladiatorii, histrionii şi curtezanele vor rămâne în amintirea oamenilor peste veacuri, ci poeţii, gânditorii şi filozofii. Şi totuşi, dacă privim în jurul nostru vedem că tentaţia clipei este atât de mare, încât nimeni nu pare să dorească a-i rămâne numele în amintirea … Continuă să citești MITURILE ESENȚIALE
(fragment) Se spune că atunci când mori, ți se relaxează sfincterele și ți se scoală mai tare ca niciodată în viață. Sufletul se transformă într-o ultimă expirație, ca și cum te-ai grăbi să părăsești, cu acea ultimă răsuflare zgomotoasă, lumea asta, care nu ți se mai pare în niciun fel. Asta se spunea într-un documentar … Continuă să citești Și la început a fost întunericul
Era soare și cald, era o dimineață de iunie splendidă, însă Nona Frăteanu știa că va fi o zi proastă. Pentru că fix din ziua aceea, noul director al Institutului pentru Promovarea Operelor Literare și Artistice introdusese accesul în instituție pe bază de cartelă, iar Nona, consilier la unul dintre departamente, deja întârziase. Încercase să … Continuă să citești Cartela
Era încă pe la început de secol XX. Lumea, ca întotdeauna, fierbea supărată în cazanul ei uriaș, căutând un bun prilej pentru moarte. Lișca își flutura prin grădina casei din Brăila și printre copacii livezii din Viișoara, ultimele rochii de copilă. Era încă un mic trandafir roșu, sălbatic, înveselind verdele frunzelor ce se întindeau spre … Continuă să citești HARALAMBIE LA PITER
(fragment) 64 Azi împlinesc 64 de ani! Aproape de două ori vârsta la care HaAri călătorea în Pardes Rimonim fără aeroplan, fără alte invenții, doar cu aripile de hârtie dăruite lui de Zohar. Eu nu am fost demn să zbor mai departe de Safedul Galileii, și acolo doar întâmplător, când excursia pentru seniori organizată de … Continuă să citești Kabbalistul
Doctorul Iosif Stroia se întoarce acasă pe jos, evitând, ca de obicei, aglomerația din tramvaie, troleie și metrou, la o oră de vârf. După o noapte de gardă la Spitalul Colentina, pare un efort de voință bizar să ignori mijloacele de transport în comun. N-a fost o gardă prea grea, ar fi putut chiar ațipi … Continuă să citești VIERMELE DIN MĂR
…Îngerul şi-a desfăcut aripile, iar zarea s-a cutremurat, înecată într-o lumină sângerie. Am lunecat în genunchi, printre sfărâmături, cadavre, cioburi, traverse răsucite; şi-n tăcerea apocaliptică mi-am auzit ruga, deznădejdea. − Pentru ce?! Nu toţi fuseseră vinovaţi, de ce o singură osândă? Şi cine-i judecase? Cu ce drept? Am strigat, ridicând pumnul spre cerurile din care … Continuă să citești REVOLTA ÎNGERILOR
Se ferea de ochii indiscreți ai vecinilor de la bloc. Cobora cu capul între umeri, privirea în jos. Ziua începea deja plină de treabă, cafea, micul dejun pentru toți ai casei, două facturi rătăcite, de fapt imposibil să își aducă aminte unde le-a pus, pantalonii soțului călcați cu dungă, are o întâlnire importantă. Mereu sunt … Continuă să citești ECATERINA, FUGI CĂ VINE POTERA DUPĂ TINE
Ca în fiecare dimineață, contele Anatoli Stolîpșin (căruia doar prietenii și, totodată, partenerii de vist, adică doctorul Leonțev, judecătorul de pace Scriabin și moșierul Rakunin, îi spun cu drag Tolea!), atunci când intră în sala de mese, verifică să vadă ce fel de lumină era în acea zi. Din ochii lui albaștri, de sub fruntea … Continuă să citești DUELUL
A fost odată ca niciodată, pe vremea când se potcoveau poeții proletcultiști cu 99 ocà de fier și săreau, hăt!, în slava ceriului, de unde, veșnic tineri și străvezi, recitau pe de rost poemul de 3.000 de versuri, intitulat Lenin, scris de Maiakovski între un manifest futurist și două sticle de rakiu: „…cu tine în … Continuă să citești ADIO, LENIN!
Când Leopold l-a cunoscut, viața lui Dinu Miclușan. se oprise în 1948. Era anul în care fusese arestat și condamnat la șase ani de închisoare. Treizeci și cinci de ani mai târziu, trăia cu aceeași intensitate dureroasă stupoarea de a fi căzut victimă pasiunii Anei Pauker pentru fotbal. Leopold nu auzise niciodată de această slăbiciune … Continuă să citești NUMELE
– Ce au, domnule, cu noi? Ei sunt burghez-capitalişti, noi, socialist-comunişti! Din principiu, nimeni din coadă nu lămuri aspectul şi parcă nu putea garanta că pe tipul ăsta nu îl mai văzuse; parcă o dată în faţa Tribunalului, era anul trecut, un august tot canicular, ca şi acum, pe acolo trebuia să treacă coloana cu … Continuă să citești STRATEGII
Îi privesc fluturaşul de pensie. Un sfert din venituri îi intră la „reţineri”. N-am ce să fac, îmi răspunde, am girat pentru el. Şi cât de etic e oare să îți bagi picioarele efectiv, că nu mai poți suporta, mă-ntreb atunci, și să îl lași să se autodistrugă. Exact aşa cum pare că încearcă de … Continuă să citești Scrisori către Bazil (I)
La două sute de paşi de la intrarea pe strada Cucului stau deschise larg, ruginite şi uneori chiar ieşite din vreo balama, parcă ironic-primitor, sau primitor-ironic (pentru că nu este acelaşi lucru, există o diferenţă de nuanţă), porţile cimitirului orăşenesc. Oraşul, unul mic, de provincie, fusese mereu caracterizat îndeosebi prin neschimbare și, totodată, prin legătura … Continuă să citești STRADA CUCULUI
În toamna aceea fără sfârşit, nici nu mai conta dacă era joi, vineri sau marţi, pentru că zilele treceau cuminţi şi egale, ca nişte dungi de lumini şi de umbre uşor fluturate peste pietre şi ierburi. Astfel încât mergeau zilnic, cât vedeau cu ochii, lăsându-se purtaţi de înţelepciunea sau de înverşunarea tăcută a Dascălului, călătorind … Continuă să citești PORŢILE ORIENTULUI
Vom ajunge la aşa o încurcătură, că nici Iisus Hristos în persoană, coborând pe Pământ, cu ceasul în mână, nu va putea şti ce oră e. Salvador Dali Serile mele cu nuniţii şi cu poveştile lor erau tot mai tihnite. Fără sfârşit. Și ne şi învăţaserăm unii cu alţii. Aşa am aflat povestea timpului. Timpul … Continuă să citești POVESTEA TIMPULUI