Pentru că suntem în anul centenarului Marin Preda (n. 5 august 1922), nu este lipsită de interes o trecere în revistă a raporturilor marelui scriitor cu filmul. Încă din primii ani ai secolului trecut, scriitorii români au fost atrași de mirajul cinematografului, ca afacere, dar și ca mijloc de promovare a operei proprii. Este cazul … Continuă să citești MARIN PREDA ECRANIZAT
Așa cum am mai spus, când am scris în cadrul acestei rubrici despre cele două filme ale lui Ridley Scott lansate aproape simultan (Ultimul duel / The Last Duel și Casa Gucci / House of Gucci), interdicțiile din timpul pandemiei au afectat producția de film, pe de o parte, iar pe de altă parte au … Continuă să citești ÎNTRE BRANAGH ȘI ALMODÓVAR
Cinematografia românească a dobândit personalitate „de grup” odată cu impunerea, în primii ani de după 2000, a Noului val, al cărui vârf de lance este Cristi Puiu și al său Marfa și banii, lansat în cinematografele din România în cvasi-anonimat în 2001. I-au urmat Cristian Mungiu, Radu Muntean, Corneliu Porumboiu, Cătălin Mitulescu ș.a.m.d. Chiar dacă … Continuă să citești PORTRET DE CINEAST LA MATURITATE
Pentru cine urmărește cu un minim interes fenomenul, este de domeniul evidenței că ultimele decenii au marcat o evoluție, dacă nu spectaculoasă la prima vedere, cu siguranță constantă în domeniul criticii de film din România, atât din perspectiva istoricilor celei de a șaptea arte cât și a criticii de întâmpinare. Au văzut lumina tiparului, după … Continuă să citești Memorie și cinematograf
Efect al pandemiei, majoritatea covârșitoare a premierelor anului 2020 au fost amânate pentru 2021. Drept posibilă urmare a acestui fapt, legendarul Ridley Scott a ieșit pe marile ecrane în anul precedent cu două filme: Ultimul duel / The Last Duel și Casa Gucci / House of Gucci, care au rulat și în România aproape simultan … Continuă să citești De două ori Ridley Scott
Toamna la Voroneț, cel mai longeviv festival de film din România, a debutat în 1981 sub semnul diaporamei. Sintetizând, regizorul Laurențiu Damian, președintele Uniunii Cineaștilor și membru în juriul actualei ediții, a pus – cum se spune – punctul pe „i”: „Totul a pornit de la o idee! Și de la pasiunea unui om: Emil … Continuă să citești Încă o toamnă la Voroneț
Scriu acest text, destinat numărului din octombrie al revistei, la sfârșitul lunii august, după o perioadă – semnalele că aceasta e pe cale de a se încheia sunt evidente – de relativă relaxare. Am încercat să profit cât mai mult de deschiderea sălilor de cinema, precum și de cea de a douăzecea ediție a Festivalului … Continuă să citești Două premiere românești remarcabile
Redeschiderea cinematografelor în toată țara, într-o sperată, dar puțin probabilă permanentizare a unei relative stări de normalitate, a adus pe ecrane – în fața unui public nici mai numeros, nici mai sărac decât înainte de impunerea restricțiilor – o serie de filme aflate „în așteptare” sau filme realizate în condițiile improprii ale pandemiei, acestea din … Continuă să citești „Berliner”-ul din Salonta
Există în cinematografia română postbelică regizori care s-au mulțumit a fi simpli executanți ai comenzii politice, fără ambiții și fără a avea un talent deosebit, ori chiar lipsiți de talent, după cum există regizori care au făcut film de public, film-spectacol, adaptându-se contextului, fără a problematiza, oferind divertisment de mai bună sau mai proastă calitate. … Continuă să citești Cineaști ai conjuncturii și cineaști conjuncturali în filmul românesc postbelic
N-a avut prea mult noroc marele Mihail Bulgakov cu cea de a șaptea artă. S-au făcut câteva filme, ba și o super-producție occidentală cu distribuție faimoasă (între alții era și Omar Shariff), după Maestrul și Margareta dar toate au fost plate, mediocre, incapabile să prindă nu numai vâna metafizică, dar nici umorul extraordinar al părții … Continuă să citești FUGA
Pentru filmul românesc, perioada interbelică este una de tatonări, de incertitudini și instabilitate, evoluția sa fiind lentă și sincopată. După succesul comercial avut cu Independența României (1912), primul lungmetraj de ficțiune românesc, Leon Popescu se implică tot mai serios în producția cinematografică și înființează în acest scop, în 1913, „Filmul de Artă Leon M. Popescu”, … Continuă să citești FILMUL ROMÂNESC DE ALTĂDATĂ
Radu Jude a atras atenția cu scurtmetrajele Lampa cu căciulă (2006), multipremiat internațional și Alexandra (2008). Debutul în lungmetraj, Cea mai fericită fată din lume (2009), se încadrează asumat în po(i)etica Noului Val. Urmează un mediumetraj, să-l numim straniu, Film pentru prieteni (2011), cronica unei sinucideri ratate, o poveste ce „amorsează” relațiile interumane, apoi cel … Continuă să citești „Babardeală” poleită
Suntem în anul 1423, în Rusia, iar ciuma a făcut ravagii într-un sat unde locuia un maestru în făcut clopote cu familia lui. Când emisarii Marelui Prinț al Moscovei sosesc să comande un clopot nou, ei află că numai fiul maestrului, un băietan nu mult trecut de zece ani, pe nume Boriska, supraviețuise. Cum emisarii … Continuă să citești CLOPOTUL ȘI ICONARUL: MARELE TARKOVSKY
Ar fi împlinit, pe 28 aprilie 2021, 80 de ani. A debutat – alături de Dan Pița, Iosif Demian, Andrei Cătălin Băleanu, Peter Bokor, Stere Gulea, Ion Marinescu, Nicolae Mărgineanu, Dinu Tănase, Roxana Pană, Bogdan Cavadia ş.a. – cu Apa ca un bivol negru, lungmetraj documentar despre dramaticele inundații care au afectat România în primăvara … Continuă să citești REMEMBER MIRCEA VEROIU – 80
Apropiindu-se de cinema cu o dragoste rațională, tenace, de neclintit în opțiunile sale critice, intransigent fără a fi intolerant, suferind camaraderește atunci când nu-i sunt împărtășite opiniile, dar convins că interlocutorul va avea revelația marilor filme pe care el le iubește necondiționat, Marian Sorin Rădulescu a adunat sub semnătură proprie, într-un deceniu, nu mai puțin … Continuă să citești NOUL CINEMA, DOUĂ DECENII ȘI CEVA…
În ultimii ani, lungmetrajul românesc de ficțiune a înregistrat câteva premiere în ce privește subiectele legate de trecutul nu foarte îndepărtat: cele patru decenii de comunism românesc. Astfel, în 2019 au fost lansate pe marile ecrane Între chin și amin, filmul lui Toma Enache despre Experimentul Pitești și Cardinalul, în care, având drept „pivot” o … Continuă să citești Și atunci… ce e libertatea?
Sfârșitul anului trecut a îndoliat din nou lumea scenei și a filmului românesc: în 10 noiembrie ne-a părăsit Vladimir Găitan; în 18 noiembrie, Draga Olteanu-Matei. I-au despărțit aproape trei luștri de viață; i-a apropiat talentul, dragostea pentru scândura scenei și pentru cinema. Ea a servit Naționalul bucureștean; el, Teatrul de Comedie. Au apărut în spectacole … Continuă să citești Despărțirea de Draga Olteanu-Matei și Vladimir Găitan
Jocul de-a „alba-neagra” din ultimele luni cu închiderea/deschiderea cinematografelor și a teatrelor, a sălilor de spectacol în general, nu favorizează defel criticul de film de întâmpinare, iar dacă starea de fapt din prezent se va prelungi, așa cum ni se sugerează mai mult sau mai puțin tranșant, profesia – dacă va fi fiind cumva profesie … Continuă să citești Priorități cinematografice românești
Dacă filmul românesc a început să existe cu adevărat abia cinci decenii după evenimentul care certifica data de naștere a celei de-a șaptea arte (în 1943, o dată cu premiera Nopţii furtunoase a lui Jean Georgescu, întâiul film românesc de anvergură europeană), cinematograful va fi prezent în România la mai puțin de cinci luni de … Continuă să citești Claymoor şi Paul Menu, precursori ai filmului românesc
Efectele pe termen lung ale pandemiei pot fi, deocamdată, doar bănuite, fără a oferi o perspectivă prea optimistă, dar cu cele pe termen scurt și mediu ne confruntăm zilnic, chiar dacă anumite aspecte, cum ar fi purtatul măștii și distanțarea socială, au început să facă parte din rutina cotidiană. Dacă, inevitabil, criza economică va fi … Continuă să citești TIFF, pandemie
În ultimele decenii bibliografia consacrată cinematografiei românești s-a îmbogățit cu titluri fundamentale, necesare nu doar specialiștilor în domeniu, – critici și istorici de film, cineaști sau aspiranți la acest statut, pentru care sunt instrumente de lucru indispensabile –, ci și unui public încă nu dispărut cu desăvârșire, dar e drept că tot mai restrâns, acei … Continuă să citești Un album-document despre filmul românesc
Ne place sau nu, industria cinematografică românească începe să existe cu adevărat o dată cu instaurarea regimului comunist. Scopul principal a fost acela de a folosi filmul ca instrument de propagandă în favoarea noului regim, dar, cum nimic nu este perfect, în ciuda controlului riguros au existat cineaști de vocație ce au creat opere care … Continuă să citești Filme românești interzise înainte de 1989
Născut în 1928 (11 noiembrie, Sibiu), Mircea Mureșan face parte din prima generație de regizori de film români școliți, cu o carieră care se întinde pe durata a peste patru decenii. Și-a început activitatea la Direcția Superioară Politică a Armatei unde, între 1950-1951 a fost redactor, asistent de regie, regizor de jurnal de actualități. În … Continuă să citești MIRCEA MUREȘAN
Nicolae Mărgineanu este singurul regizor de film român care nu s-a arătat a fi descumpănit după 1990, demonstrând că nu este protagonist al conjuncturii1. Dacă opera regizorilor care au făcut film și înainte de ‘89 se împarte în înainte și după această „bornă”, de regulă în detrimentul filmelor din cea de a doua parte a … Continuă să citești Cardinalul