Revoluția din decembrie 1989 – a fost sau nu a fost? E just – fie și inspirați de titlul unui film cu multă trecere la public – să ne întrebăm așa ceva, acum, la trei decenii de la acel moment care a produs, în mod cert, o mare ruptură? Indiferent ce mișcări conspirative, influențe, scenarii … Continuă să citești „După 30 de ani – postcomunism și democrație: iluzii, deziluzii”
Atâția ani se pare că au trecut de la mișcarea din 17 – 22 decembrie 1989 care l-a dat jos pe Nicolae Ceaușescu din jilțul de dictator comunist. Și care – mișcarea vreau să spun – a sperat să dea jos și comunismul cocoțat cu de-a sila în spinarea cetățenilor României. Cum știm, din cărți … Continuă să citești Postrevoluția
Nicolae Manolescu este acel tip de autor pe care, dacă îl privești de la distanță, ai impresia că este ușor de sintetizat, dar pe măsură ce intri în substanța operei sale, te pierzi ca într-un labirint de oglinzi fără a mai fi sigur dacă ceea ce vezi este chiar omul sau o imagine a lui … Continuă să citești NICOLAE MANOLESCU SAU CORVOADA EXCELENȚEI
Am tot afirmat că sunt un produs critic al comunismului (vorba vine), născut cum sunt în 1950, crescut, educat, cu loc de muncă și familie, cu cărți de versuri publicate până la Revoluția din 1989 (cei care au participat la Revoluție direct sau indirect, muritori de rând, sunt convinși că a fost o revoluție, nu … Continuă să citești Nicolae Manolescu, atât
Este adevărat sau sunt doar zvonuri că în fiecare vară sau aproape în fiecare vară vă retrageți pentru câteva săptămâni lângă o mânăstire? Nu sunt zvonuri. Dar adevărul trebuie nuanțat. E vorba de mânăstirea Agapia. Nu e însă o opțiune neapărat spirituală sau din cauza unei așa-numite chemări monastice. Acum vreo 10 ani am avut … Continuă să citești „Literatura e o superviață; o viață la pătrat sau chiar la cub”
Cuvântul «a recita» nu are presă bună căci i se asociază efectul retoric al jocului exterior, lipsit de implicare : cuvinte înșiruite și lansate «ca la teatru». Invitat să «recite» – formulă stângace! – un mare actor a insultat-o pe cea care îi făcea propunerea binevoitoare. Într-un fel proiectul de «a recita» accentuează suspiciunea generală … Continuă să citești Versuri, personaje și actori singuratici
Când, pe la 13-14 ani, de fiecare dată când plecam undeva cu trenul și era încă noapte afară, priveam la geamurile blocurilor din depărtare și-mi imaginam cam ce se putea petrece dincolo de acele geamuri, trebuie să fi crezut despre mine însumi că sunt original. Am aflat, mai apoi, că li se întâmplă multora, copii … Continuă să citești Vă rugăm, poftiți în vagoane!
sau DESPRE G. CĂLINESCU POSTBELICUL Prezentul articol pornește de la premisa că opera postbelică a lui G. Călinescu deține vulnerabilități imposibil de apărat. În primul rând este cazul celei mai mari părți a publicisticii lui politice de până la sfârșitul lui 1947, când gazetarul, trecut cu arme și bagaje în tabăra presei dirijate de Partidul … Continuă să citești MISTIFICAREA CA STRATEGIE DEFENSIV-OFENSIVĂ
În Istoria literaturii române de la origini până în prezent, G.Călinescu emite câteva opinii semnificative atât pentru personajele lui Caragiale, cât și pentru condiția de artist a marelui scriitor. „Caragiale, consideră criticul, este un sentimental irascibil(…) trecând fără nuanțe de la gingășie la brutalitate, ființă inumană în niciun caz. Cine plânge în sughițuri la teatru … Continuă să citești În absența bărbaților
În toamna aceasta, Ion Vlad, profesor eminent al Facultății de Filologie din Cluj trece – cum se spune – pragul unei vârste venerabile. Cu alte cuvinte, se împlinesc 90 de ani de la nașterea sa, undeva, într-o comună din apropierea Năsăudului. Un drum lung prin viață, dar nu în zadar, dar nu doar o plimbare … Continuă să citești Dom’ profesor Ion Vlad
S-a răspândit, în ultima vreme, o structură literară care, grefându-se pe unele dintre trăsăturile caracteristice ale postmodernismului, vrea să justifice și tinde să contureze o nouă specie a prozei. Întrucât nu este încă omologată, noua specie este numită și definită prin comparație/asemănarea cu speciile existente: jurnal atipic, enciclopedie a înțelepciunii (T. Urian, în Viața Românească, … Continuă să citești SUITA LITERARĂ. REPREZENTANȚI ȘI PRECURSORI
Scriu aceste rânduri având-o pe Ingrid în minte, cu moțul ei ca un palmier prins în creștetul capului și flencănind din suzetă, la intervale imprecise. Ingrid are un an și jumătate și „citește”. Are deja o mică bibliotecă în camera ei de copil mic. Vreo 40 de cărți, care mai de care mai atrăgătoare. Când … Continuă să citești LECTURA – SPAȚIU CO-CREATIV
Nu cu mulţi ani înainte de a scăpa de celebrul său scaun cu rotile în care i-a fost dat să-şi petreacă aproape întreaga viaţă, luându-şi în fine zborul către lumi mai bune şi mai cu scaun la cap, profesorul Stephen Hawking observa cu umor că, în actuala explozie informaţională, ar trebui să alergi cu 130 … Continuă să citești Cuvânt înainte
NERVI ȘI SUFLET Avem mai ales nevoie să trăim şi să credem în ceea ce ne ţine în viaţă şi că ceva ne ţine în viaţă – iar ceea ce iese dinlăuntrul misterios al fiinţei noastre nu trebuie să ne bântuie la nesfârşit, cu un scop vulgar digestiv. […] Teatrul şi dansul cântului sunt teatrul … Continuă să citești Mărturisindu-l pe Antonin Artaud (II)
În primii ani de după ‚90, când mulți lăsau totul și plecau încotro vedeau cu ochii, mă gândeam uneori că am fi putut pleca și noi. În sfârșit liberi, după ce se deschiseseră granițele, am fi început o nouă viață. Eram încă tânăr și, câtă vreme ai fi fost cu mine, nimic nu mi se … Continuă să citești Adulter
Nici cu o zi înainte de moarte, Marcel Buracu nu a presimţit iminenţa sfârşitului. În dimineaţa fatală s-a sculat liniştit la ora şase, s-a dus la baie, unde a întârziat deoarece a acordat prea multă atenţie bărbieritului, poate acesta să fi fost un semn că ziua aceea nu va fi ca toate celelalte, a făcut … Continuă să citești Portret la bătrâneţe
Cuiul dacă ar fi să te răstignești tu pe tine însuți un cui ar rămânea nebătut – ceva ca în pilda orientală în care se spune despre încercarea de-a aplauda cu o singură palmă… Nimb De nu ar avea noroc de urechi unora nimbul le-ar aluneca peste umeri atârnându-le juvăț de gât, – constată un … Continuă să citești Poeme
1. Timpul ce ni s-a dat. Memorii (1944-1959), uluitoarea carte de memorii scrisă de Annie Bentoiu este republicată – în 2019, la Humanitas; deci, în anul care marchează împlinirea a trei decenii de la căderea comunismului – în, cu siguranță, cea mai frumoasă ediție de care a avut parte până acum. Inițial, cartea a fost publicată … Continuă să citești Annie Bentoiu – Marile Memorii
– Cunosc mulţi oameni care au iubit o singură persoană pentru o perioadă mai lungă de timp, după care s-au îndrăgostit de o alta, dar fără a o da uitării pe cealaltă. Davvero, eu sunt omul ăsta, nu am auzit de altcineva sau poate că vreo colegă prin şcoala generală mi-a dezvăluit asta, dar la … Continuă să citești 12 ZILE LA COSTINEȘTI
1. soarele apunea dincolo de biserică, lent de parcă din adâncul înserării cineva ne-ar fi privit printre raze cu răbdarea prin care două ființe se decid să-și deschidă inima și-un jar ca o promisiune în cărămizi și ziduri – eram tineri. eram tineri. totul era posibil. inima vedea înainte ca ochii să creadă. însăși viața … Continuă să citești Trezitorii
După un deceniu de la debut, Vlad Moldovan îşi adună sub aceleaşi coperţi, sub titlul Band I, cele trei cărţi publicate până acum, – Blank (2000), Dispars (2012) şi Glitch (2017) – la care adaugă, sub titlul b-sides, texte cât o altă carte, mai vechi sau de ultimă oră. S-a scris deja destul de mult … Continuă să citești VLAD MOLDOVAN, DUPĂ UN DECENIU DE LA DEBUT
Ursa Mare vs Ursita Mică (Sonete sorbonice) tonul: …iar ca dovadă că iubirea mişcă stelele pe cer, Dante aşeză Ursa Mare & Ursa Mică în formă de sonet. A(II)Rh+ O lucrare a mâinilor, pe dinăuntru, această brăţară de granate pe care o poartă sub piele la încheietura mâinii care alege din sângele tânăr, cu dezinvoltura … Continuă să citești Sonete
Începem printr-o știre. În numărul său 49, din 1863, Buciumulu, diaru politicu, litterariu şi comercialu, director Cezar Bolliac, publică următoarea „doină” de haiducie sentimentală; normal, cu autor necunoscut: Ienăchiță Văcărescu / Șade-n poartă la Dudescu /Cu ciubuc de diamant, /Capot roșu îmbrăcat, /Cu anteriu de atlaz, /Moare Doamna de necaz. /Cu hanger de Korassan, /Doamna … Continuă să citești IENĂCHIŢĂ VĂCĂRESCU – MARE CRAI ŞI AMOREZ
Iosif Vissarionovici a venit pe lume prin mila unchiului său, un vârcolac ieșit la pensie, șchiop și săritor, cu obraz gros și ofticos, care ultima dată când l-am văzut arunca cu cartofi prăjiți în surorile de caritate de pe terasa azilului de boli nervoase, surori care dansau îngăduitoare pe ritm de Can’t touch this. Mustața … Continuă să citești Mustața vârcolacului