Eugen Bunaru, poet al subtilităților percepționale care le preced pe cele lirice parcă spre a le favoriza anticipativ. Punctul de pornire al textului se află nu o dată la acest nivel elementar, senzațiile se atrag, se opun, se grupează în ciorchini ai sensibilității, în măsură a priza viața lăuntrică. Mișcarea în cauză dobândește un caracter … Continuă să citești Un ermetism al firescului
La scurtă vreme după publicarea celor două eseuri critice dedicate lui Fernando Pessoa (Lăuntrul ca scenă, Editura Tracus Arte, 2021) și Dragă Fernando Pessoa (Editura Vremea, tot din în același an), Angela Martin reapare cu o carte nouă, în centrul căreia se află marele critic genevez Jean Starobinski (1920-2019): Jean Starobinski, plenitudinea posibilă (Editura Școala … Continuă să citești ÎN APROPIEREA LUI JEAN STAROBINSKI
Pe supracoperta romanului lui Mircea Cărtărescu, Theodoros, figurează o singură recomandare, din șase cuvinte, reprodusă după publicația germană Die Zeit: „O scriitură unică la nivel mondial”. Nu este foarte clar dacă este de bine sau de rău (înclini să crezi că este mai degrabă de bine), dar cele câteva cuvinte îți aduc promisiunea unei certitudini: … Continuă să citești CRONICA VALAHO-ETIOPIANĂ
Parcă nu ar trebui să mă plâng pe destinul de critic, autor de cronici literare (care se hrănește doar cu tipărituri proaspete și, prin înțelegere cu revista: de producție autohtonă), de vreme ce la Chișinău fabrica de poezie/ proză/ eseu nu își reduce turațiile nici în vreme de criză. Dar vine un timp al alegerii … Continuă să citești Reinventând timpul sau Până ajunge blitzul la țintă…
Motto: „Între mine și viață era un hățiș de tăceri” Poate cea mai importantă, prin anvergură, carte de poezie apărută la noi în ultimii ani cred a fi Cele două capete ale tăcerii a lui Vianu Mureșan (ed. Eikon 2021). Autorul este una dintre cele mai complexe personalități culturale de astăzi, din păcate prea discret, … Continuă să citești TĂCEREA FUNDAMENTALĂ
O temă inevitabilă a istoriei literare e cea a relației creațiilor din sfera sa cu mediul ambiant. Autonomia esteticului, principiul axiomatic impus la noi datorită lui E. Lovinescu și a criticilor din cenaclul acestuia, s-a văzut grav încălcat sub regimul comunist, nu o dată până la desfigurarea textului scriitoricesc care-și pierdea condiția de artă în … Continuă să citești Drama unei epoci
Istoria Clădirii Școlii Centrale de Fete din București este cel de-al doisprezecelea album realizat de fostul ministru al lucrărilor publice și amenajării teritoriului (MLPAT) Nicolae Șt. Noica despre clădirile emblematice ale Capitalei, construite în zorii modernității. Numărătoarea nu îmi aparține. Ea este făcută de un om care i-a prefațat aproape toate aceste cărți, a găzduit … Continuă să citești COPILĂRIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI ROMÂNESC
După anul 2000 în Republica Moldova scriau romane (în limba română) șaizeciștii Vladimir Beșleagă, Aureliu Busuioc, Serafim Saka; optzeciștii Emilian Galaicu-Păun, Vitalie Ciobanu (de fapt, nuvele de proporții), Nicolae Popa, Ghenadie Postolache. S-a impus un grup consistent de nouăzeciști: Ștefan (Savatie) Baștovoi, Constantin Cheianu, Iulian Ciocan, Alexandru Vakulovski, Dumitru Crudu, Liliana Corobca, Marcel Gherman. Și … Continuă să citești Romanul basarabean la început de mileniu. Noul val
Istoria în genere ar putea fi considerată, după cum afirma Theodor Mommsen, o mustrare adresată timpului. Dar în cartea d-sale cu un titlu ușor vetust, Cabinetul de stampe, Ștefan Ion Ghilimescu împinge istoria literară înspre o imagine apropiată de noi, iar interesul ei sporește tocmai grație acestei mutații până la o relativizare a perspectivei temporale. … Continuă să citești Un tip de istorie literară
Între primele volume de poezii ale lui Aurel Șorobetea (Apărătorii, 1975, Altminteri, 1979, Anotimpuri, 1986) și cele trei, mai recente (Românimea, 2017, Străveche, 2018, Frumusețe, 2019), au trecut ani, s-au schimbat țări. Camaradul din anii ’70 de la Echinox se exprima atunci ca un ardelean de Europă centrală, atașat însă profund de toată istoria națională … Continuă să citești TREI CĂRȚI NOI DE AUREL ȘOROBETEA
Pe supracoperta celei mai noi cărți a lui Mircea Gelu Buta, Istorii neștiute, istorii uitate, te întâmpină silueta MS Regele Mihai I. În picioare, aplecat peste o masă, cu binecunoscuta sa privire gravă, demnă, fostul suveran semnează în ceea ce pare a fi o carte de onoare. Imaginea contopește măreția și familiaritatea cu o mare … Continuă să citești MICILE DETALII ALE ISTORIEI MARI
Jurnalul este genul cel mai dependent de numele autorului, ne interesează în măsura în care ne este interesant autorul și e complementar altor produse ale acestuia. Excepțiile descriu experiențe existențiale unice, cazuri particulare ale dramelor globale, precum, d.e., jurnalul Annei Frank. Un fel de particularizare a problemelor existențiale globale, este și Jurnal-ul precar al Tamarei … Continuă să citești Cum se șlefuiește nimicul
Evocând „ceasuri de demult”, Monica Pillat ne oferă mărturia unei lumi apuse prin condeiul unui exponent reprezentativ al său. O lume pe care un regim totalitar a sacrificat-o și care n-a mai putut fi reînviată, astfel cum dispare o specie de viețuitoare sau plante. Absorbită de un trecut de care nu ne-am putea apropia fără … Continuă să citești În lumina crepusculară
Un titlu îndeajuns de insolit, evident oximoronic, Edenul tăcerii rele – e pus pe coperta celui mai recent volum de versuri al lui Sebastian Reichmann, poet o vreme bilingv, româno-francez, călător între Paris şi Bucureşti, reîntors la expresia de baştină odată cu Umbletul şopârlei (1992), unde erau recuperate poezii scrise cu vreo două decenii mai … Continuă să citești SEBASTIAN REICHMANN ÎN FAŢĂ CU „EDENUL TĂCERII RELE”
Am mai scris și cu alt prilej că Dan Perșa este un prozator de la care nu știi niciodată la ce să te aștepți. Nicio carte a lui nu seamănă cu precedenta, ca și cum, plictisit de propriul său efort narativ, autorul simte nevoia să evacueze masa de lucru și să se apuce de ceva cu … Continuă să citești DANTE, PETRACHE LUPU, CIORAN & CO.
Volumul Cu grație, printre (pre)texte al lui Arcadie Suceveanu condensează aburii literaturii pe trei lentile distincte: punctul de vedere al unui manager cultural, cel al scriitorului (și al cititorului), în fine, o ochire – forțată de alții – asupra fenomenului literaturii și asupra propriului parcurs literar: răspunsul la anchete și interviuri. Complementar primului, Amurguri clasice, … Continuă să citești ARCADIE SUCEVEANU, ESEISTUL
Rezultat al unei minuțioase cercetări datorate Margaretei Feraru, avem o ediție exemplară, în două volume, a scrierilor Izabelei Sadoveanu (1870-1941). Nume în prezent căzut în uitare. Critic cu o activitate posedând „o longevitate istorică”, diferită de cea calendaristică, spre a ne folosi de o sintagmă a lui Paul Valéry, Izabela Sadoveanu a atins performanța de … Continuă să citești O EDIȚIE IZABELA SADOVEANU
Cu o viziune textualistă asupra lumii ficționale, în care personajele își contemplă statura unidimensională, atingând de câteva ori suprafața paginii, debutul lui Andrei Manolescu are trăsăturile unui metaroman polițist, în care este dat dispărut chiar autorul de romane polițiste. Pentru identificarea lui pornesc la drum mai mulți eroi: traducătorul în engleză al lui Alexandru Țestosu, … Continuă să citești Un secol și ceva de modernitate
L-am privit dintotdeauna pe Nicolae Prelipceanu ca pe un bun diagnostician, cu ochii pe lume și pe sine deopotrivă, înregistrând simptome și deducând înțelesuri mai puțin vizibile pentru ceilalți. Calitate rară și nu chiar confortabilă pentru cei din jur. Poate nici pentru sine. În medicină, simțul clinic descrie știința aparte a medicului de a utiliza … Continuă să citești SIMȚUL CLINIC AL POETULUI
Pornind de la particulele infinit divizibile, prezente în fiecare lucru ori fiinţă, definite astfel de anticul grec Anaxagoras, Ana Pop Sîrbu încearcă în cartea sa cea mai recentă, Homeomerii (Ed. Tracus Arte, 2021) să echivaleze în poezie nişte simili-homeomeríi, aproximate, pe pragul dintre reflecţia abstractizantă şi sugestia metaforică, precum în poemul Linii şi spaime, care … Continuă să citești POEZII DE ANA POP SÎRBU
Elegant, distins și cumva nostalgic arată volumul de amintiri al lui Alex. Ștefănescu, Timp retrăit. Coperta sobră, în alb-negru, pe fundalul căreia se vede clădirea masivă, impunătoare, a Casei de Economii și Consemnațiuni, văzută cam din dreptul restaurantului Carul cu bere, cele două mașini din anii 1960, pe strada astăzi pietonală, ilustrează perfect titlul cărții: … Continuă să citești VIAȚA CA UN PUZZLE
Nu doar basarabenii din postbelic (din R.S.S. Moldovenească) au descoperit literatura română, fiecare pe cont propriu, puțin câte puțin. Unele texte ale scriitorilor români din interbelic (cele în care era pomenită Basarabia) nici cititorii din Țară nu aveau să le cunoască decât abia în secolul următor. Printr-un efort al cercetătorilor ieșeni Olga Iordache și Liviu … Continuă să citești Periplu social-cultural prin Basarabia românească
Punctul cardinal sub care George Vulturescu înțelege a-și situa creația poetică e Nordul. Un topos al retragerii, al solitudinii, dar și al unei defensive dure, colțuroase, convenabil unei naturi inadaptabile, tensionate, nu o dată incriminatoare în care putem afla cheia morală a ființei auctoriale. Un Olimp hiperboreal în criză, Walhala cum un spațiu al unei … Continuă să citești Sub egida Nordului
De vreo douăzeci de ani încoace, prestigiosul regizor de teatru Mihai Măniuţiu a depăşit cu mult graniţele domeniului său profesional, în care punerea în scenă a textelor dramaturgilor de toate epocile şi vârstele, de la antici la cei din preajma noastră, a fost acompaniată în timp şi de substanţiale şi originale eseuri despre arta teatrală: … Continuă să citești POEZII NOI DE MIHAI MĂNIUŢIU