sau: Despre tandreţe, cu Ion Pop şi Sofia Coppola Dintre păcatele capitale de care fuge gânditorul umanist specializat din ziua de azi, ruperea din context se află cu siguranţă în capul listei, sau undeva pe acolo. Teama de a prelua citate după bunul plac, deturnându-le de la sensul cu care erau învestite în mediul lor … Continuă să citești Meditaţie asupra scoaterii din context
Dintr-o perspectivă diferită, scriitura lui Ingeborg Bachmann poate fi văzută ca „acompaniind” „Cronica berlineza” (in „Écrits autobiographiques”, Christian Bourgois, 2011, în traducere franceză), scrisă în primăvara și vara anului 1932 de către Walter Benjamin, dar și ca o continuare a acesteia prin non-conformismul propriei viziuni a Berlinului postbelic. „Berlinul, prozaic și zgomotos, oraș al muncii … Continuă să citești Promenadă prin Berlinul lui Ingeborg Bachmann cu Walter Benjamin
Se presupune că estetica și critica literară au deja la dispoziție criterii care să le permită slujitorilor ei să evalueze, să judece, să clasifice. E obligatoriu să lucrăm cu această presupoziție, de vreme ce, în absența ei, rațiunea de a fi a celor două discipline dispare. Critica literară oferă verdicte calitative, în vreme ce estetica … Continuă să citești Pe ce lume trăim?!
BOCETE ȘI CÂNTECE DE DESPĂRȚANIE Argument N-am crezut niciodată că o să scriu versuri în stil popular. Dacă mi-ar fi spus cineva, din două una : ori aș fi zis că-i prost prezicător, ori că a confundat persoana. Nu știi ce ți se întâmplă mâine. În toiul întâmplărilor te descoperi mereu. Forja nevăzută a vieții … Continuă să citești Poeme
Odă valizei mele Valiză pe rotile, geamantan de un scriitor putere, plus ceva lumină solară, lunară, de stele. Valiză europeană, zic, pentru că nici nu știu în ce țară ți-ai avea obârșia – Germania, Franța, Polonia, Spania… aha! – model Zepter – deci, curios, dar ești din Serbia, mai bine zis purtând numele sârbului Milan … Continuă să citești
Ca şi alţi camarazi de la „Cercul literar” sibian, Ion Negoiţescu (1921-1993) a trebuit să-şi amâne publicarea cărţilor care aveau să-l consacre în primul rând în calitate de critic literar. Debutase totuşi cu o plachetă de proză poetică, un „roman” de marcă suprarealistă, Povestea tristă a lui Ramon Ocg (1941), după ce îi apăruse în … Continuă să citești POEZIA LUI ION NEGOIȚESCU
După ce ne-au debarcat de pe vapor, ne-au urcat într-un trenuleț, un fel de căruță cu scaune, care se mișca pe o linie ferată. Eu m-am urcat în prima tură în unul din cele trei vagonele, apoi trenul s-a întors și a adus celelalte fete. Ne uitam în jur, ce așezare era aceea, lăsam în … Continuă să citești RÂUL MORȚII
Peisaj cu viitor marginal Pe sens opus, două mașini nemțești Ca două cotidiene de mare tiraj Ca doi frați vitregi, ca două partide Ca o palmă și o față Ca razele gamma și o glandă din piele Ca un pahar și o podea, ca un răcnet și o ureche cădeau una spre alta Spațiul, deja … Continuă să citești Poeme
Eul oniric din textele poetice ale lui L. Dimov disimulează esenţa, egală cu aparenţa, eului baroc. Jean Rousset, în Literatura barocului în Franţa. Circe şi păunul, în româneşte de Constantin Teacă, prefaţă de Adrian Marino, Bucureşti, Univers, 1976, observă, evident, „omul multiform (proteic, n.n.) într-o lume în metamorfoză”. „Proteu este omul care nu trăieşte decât … Continuă să citești Leonid Dimov: (Prot)eul oniric
Împrumută-mi, omule, frustrarea Să te pot privi şi după moarte Cât esti de sărac şi ambiguu Cu ochii trişti ca ai lui Ovidiu Care m-a cântat de după trestii Admirându-mi trupul de silfidă Nu eram nici bună, nici morală El privea în susul apei tulburi Îşi torcea încet melancolia Aşteptând un vas cu pânza ruptă … Continuă să citești Instituţia Vestalei
I. Era o dimineață de aprilie, mai exact, ultima zi a lunii, pentru că a doua zi era 1 Mai, sărbătorit cu pompă, căci era primul 1 Mai după Naționalizare. Abia ajunsesem la birou și am fost trimis la un deces, undeva, în marginea orașului. Într-o mahala care nici măcar nu era în sectorul meu. … Continuă să citești ANCHETA
Albastru chihlimbar degeaba îmi ceri să ne oprim, eu mereu sunt oprit, niciodată n-o să rămâi în urmă; mă uit împrejur și văd deșert, doar tu înoți în oceanul pustiit și mă cauți disperată. Când mă găsești totul se transformă, îți întind mâna și dansăm. Ador cum cercetezi cu o curiozitate molipsitoare toate laturile și … Continuă să citești Poeme
Înainte de a fi devenit o piesă și a fi fost jucată la Teatrul „Comedia” din București (premiera a avut loc pe 17 septembrie 1938), Jocul de-a vacanța a fost un proiect și un subiect care l-au preocupat pe Mihail Sebastian de-a lungul mai multor luni ale anului 1936. În volumul al II-lea din ediția … Continuă să citești Dincolo de rampă
dans l’oubli fermé par le cadre Mallarmé În centrul operei lui Dinu Flămând se află un hiatus, delimitat spaţio-temporal de ciclurile Stare de asediu (1983) şi Viaţa de probă (1998). 1 Aceşti cincisprezece ani de tăcere au fost eludaţi cu oarece uşurinţă – dacă nu cu uşurătate – de către cei mai mulţi dintre comentatori … Continuă să citești Dinu Flămând: icoană și privaz
Condamnat să scriu „Într-o zi, căutându-te cu ardoare ca pentru prima oară, am te găsesc într-o prăpastie cu toate versurile tale – bolnav, beat, bătut, fumându-ţi propria viaţă probabil fascinat de ideea că mângâi molii și se vor transforma în fluturi pentru viitoarele prințese. Azi nu se mai contopesc poezii cu ochi orbi, nu o … Continuă să citești Poeme
S-a trezit brusc. Fără vise. Un sentiment nefiresc, o presimţire reprobabilă în ochii înmuiaţi de întunericul cel învelise. Ce dracu-i cu bezna asta! mormăi, amintindu-şi luminile oraşului, oceanul acela de clipociri a cărui maree acum nu îi dizolva, ca de obicei, jaluzelele. Pipăind locul unde se găsea de obicei întrerupătorul, nimic. Sării ars de pe … Continuă să citești CANDIDAT LA SINGURĂTATE
Nu îmi mai amintesc cine îl compara pe Nicolae Iorga cu Voltaire, dar, fără discuţie, marele istoric (poate cel mai ilustru dintre toţi românii) avea nu numai altitudinea intelectuală, curajul demenţial şi aplombul polemic al celebrului iluminist francez, dar şi ştiinţa relaţiilor celor mai intranscendente – până la graniţa adulaţiei şi rupturilor dramatice (vezi Opinions … Continuă să citești Nicolae Iorga şi Alexandru Ciorănescu, o prietenie aşa cum a fost
S-au împlinit anul trecut 120 de ani de la naşterea lui Dumitru Ciurezu (1897-1978), poet şi publicist din perioada interbelică, din anturajul lui Octavian Goga. George Călinescu îl plasează între poeţii tradiţionalişti: Ion Pillat, B. Fundoianu, Vasile Voiculescu, Nichifor Crainic, Radu Gyr, Ilarie Voronca, Adrian Maniu. Poetul provine dintr-o familie de ţărani din satul Pleniţa, … Continuă să citești Jurnalul nepublicat a lui Dumitru Ciurezu
În vechile scrieri, proto-cananite de exemplu, dar sunt și ilustrări mai recente, se folosea uneori o scriere de tip boustrophedon. Într-o astfel de grafie un rând era citit de la stânga la dreapta, următorul de la dreapta la stânga ș.a.m.d. Mersul boului la tras brazda. Mi-am amintit acest straniu cuvânt citind o provocatoare carte de … Continuă să citești FILOZOFUL ÎN BISERICĂ
Simona-Grazia Dima este o prezență constantă a vieții literare bucureștene și nu numai, poetă, eseistă și traducătoare al cărei discurs se impune prin eleganță și discreție, ca și prin seriozitatea abordării. Dacă volumele sale de poezie (Ecuație liniștită – 1985, Scara lui Iacob – 1995, Confesor de tigri – 1998, Dreptul rănii de a rămâne … Continuă să citești Însemnări hermeneutice
Reiau titlul cronicii din 2015 (apărută în Ziarul de duminică) la primele două volume ale ediţiei îngrijite de Ilie Rad fiindcă cele mai multe dintre comentarii (inclusiv al meu) s-au extaziat/se vor extazia în legătură cu eleganţa volumelor, vor remarca acribia şi dăruirea editorului, dar vor lăsa pe mai târziu o adevărată re-vizitare a unei … Continuă să citești Ion Agârbiceanu într-o ediţie de lux
În anul 2004, am fost contactat de editura Știința din Chișinău pentru a participa la un experiment editorial foarte interesant. Urmau să fie editate niște antologii de literatură basarabeană din secolul XX, fiecare dintre ele beneficiind de câte o prefață a antologatorului basarabean și o postfață a unui critic din România. Mie mi s-a propus … Continuă să citești DE LA BREJNEV LA POSTMODERNISM
Apariția Hortensiei Papadat-Bengescu în spațiul literaturii noastre interbelice a reprezentat un eveniment ieșit din comun. Întîmpinarea de care a avut parte la o înaltă treaptă critică a fost una a ratificării din primul moment a înaltului nivel al prozei sale. Dacă G. Ibrăileanu recunoștea în paginile acesteia „originalitatea tranșantă”, „necontenita noutate”, precum și faptul că … Continuă să citești „Prousta” și Proust
De la prima pagină, constând din patru motouri, ni se dezvăluie modalitatea critică adoptată de Constantin Trandafir în recenta exegeză eseistică cu caracter monografic consacrată „marei europene” interbelice Hortensia Papadat-Bengescu. Sunetele iniţiale, cele emise de scriitoare, se împletesc subtil cu comentariile avizate ale criticului şi stăruie memorabil în armonicele superioare ale unei fine interpretări reverberante: … Continuă să citești O exegeză reverberantă