Exerciţiu de instrucţie Dimineaţa iese din mine tulbure pofta de viaţă desfundă canalele de calciu şi sânge-nchegat picură la-ncheieturi şi-alungă mirosul de tămâie din capul oaselor ziua pare abordabilă ca o curvă la colţ de fereastră îşi exhibă toţi nurii deşi a-nţeles demult că doar un strop din privirea-i lividă e de-ajuns să-mi provoace aroganţa … Continuă să citești poeme
S-a spus, cu dreptate, că în literatura română contemporană, la pragul anului 1989, au existat puține romane „de sertar”. Editurile, după Revoluție, nu au avut la dispoziție multe asemenea manuscrise, din motivul că autorii noștri nu prea le scriseseră. Soluția de rezistență literară aleasă de majoritatea romancierilor autohtoni, în condițiile unui regim totalitar nereformabil, fusese … Continuă să citești În stațiune
Credem a nu greși socotindu-l pe Barbu Cioculescu drept ultimul mohican al scrisului nostru interbelic. Cu atît mai mult cu cît autorul însuși, intrînd în acest moment într-un felice nonageriat, se admite astfel, nu fără nuanțări de-o gingașă autoironie, în care se pot răsfrînge umorile deopotrivă ale unei satisfacții și ale unei resignări: „A fi … Continuă să citești Ultimul mohican
Din cele trei microromane ale lui Marian Ilea, Casa Gorki, Vacek și Gravimetrul, formând un tot (tematic-stilistic) numit Grăsane făcând baie cu ușile larg deschise, voi alege (cam cum alegi o felie dintr-o lubeniță, ca să vezi dacă-i coaptă!) doar primul op. Să fi avut oare dreptate Oscar (cel din Toba lui G. Grass), conchizând … Continuă să citești SUPREMAŢIA UNUI „SISTEM”
“Scriu. Scriu că scriu. În gând mă văd scriind că scriu şi mai pot să mă văd văzându-mă că scriu.” (Mario Vargas Llosa) Într-o lume cum e cea în care trăim, plină (doar aparent!…) de băieţi răi şi de fete bune, Mario Vargas Llosa are curajul de a scrie ceea ce, după cum el însuşi … Continuă să citești Despre iubire şi literatură
La început a fost Filosofia. Din ea s-au prăvălit pe rând întrebările, alunecând pe un drum ce îi părea pe atunci nesfârșit. Iar vechii gânditori au văzut că e bine și au continuat să se-ntrebe, veac după veac. Tot mai însetați și mai uimiți de izvorul nesecat al dilemelor, nici n-au băgat de seamă că … Continuă să citești Cum ne mai citesc bărbații? O întrebare în amurg…
De văzut, chiar dacă pauza de vară s-a terminat, fie pe ecranele Cinematecii Române (sălile Union și Eforie), fie la Elvira Popescu, cochetul cinema al Institutului Francez din București. Personal am văzut filmul în prima sală amintită, alături de alți șase spectatori, care nu au uitat posibilitățile și succesele filmului european. Filmul semnat de Ildiko … Continuă să citești Love story la abator, un film minunat (Despre trup și suflet)
Termenul acesta, știu, se folosea cândva nu pentru vacanța de vară, ci pentru acea zi din săptămână când și actorii se odihneau. De obicei, relâche era lunea. Azi nu mai e întotdeauna o regulă pentru ziua de relâche. Ce de glume se mai făceau cu termenul acesta francez, pe care nu-l înțelegea toată lumea! Întrebai: … Continuă să citești RELÂCHE
Scriitor uruguayan (1920–2009), considerat unul dintre cei mai talentaţi şi longevivi poeţi latino-americani ai ultimelor decenii, Mario Benedetti a abordat, în egală măsură, şi alte genuri literare, afirmându-se deopotrivă ca eseist, romancier şi dramaturg, precum şi ca profesor de literatură şi subtil interpret al fenomenului cultural contemporan. Din cauza convingerilor sale politice, în anii ‘70 … Continuă să citești poeme
Aşa cum se ştie, în anii de început de la Paris, Constantin Brâncuşi a lucrat o vreme în atelierul lui Antonin Mercié, pe care îl părăseşte, căutându-şi propriul drum al expresiei artistice. Iar apoi, tot aşa, refuză să rămână ca practician în atelierul lui Auguste Rodin, rostind cuvintele devenite celebre: „Rien ne pousse à l’ombre … Continuă să citești Le Sommeil şi Somnul