PLACENTA LUMII Eram în pântecul lumii, încă eram. Între mine și voi era naşterea, un secret bine păstrat, un culoar de comprimare a timpului. Şi plângeam odată cu mama, odată cu lumea, aşa din orice. Eu adormeam după ce mâncam căpşune furate. Aceeași respiraţie, aceeaşi dorinţă, aceleaşi vise stelare, aceeaşi umoare când teama doare. Verde … Continuă să citești ***
Mintea a ucis rostul timpului pierdut, privesc strălucirea soarelui sublim, detașat rămâi prins în viața ce-a trecut, la 21 de ani și nici o zi mai mult. Moartea crește o tandră apropiere, încă îți poartă amprenta în palmă. Revăd visul pământului străbătut, amintirile devenite tumult. Veșnic vei fi 21 de ani și nici o zi … Continuă să citești 21 de ani și nici o zi mai mult
Nici cât negru sub unghie, îmblânzirea morții S-a făcut deja un sfert de veac, 25 de ani, mergând spre 26, de când poetul Cristian Popescu ne-a chemat la înmormântarea lui reală, în februarie 1995, şi – iată – încă nu a ajuns nume de stradă, cum spunea într-un poem Ioan Es. Pop, colegul lui de … Continuă să citești CRISTIAN POPESCU – 25 DE ANI DE LA PLECARE
Amfiteatrul veritabil între colinele Parcului Central fusese amenajat rudimentar, pasămite să nu impieteze frumusețea naturală a locului, astfel că publicul se răsfăța pe brazdele concentrice de iarbă cu ajutorul păturilor risipite pretutindeni, în vreme ce primele șiruri beneficiau de scaune portabile. Câțiva prichindei descălțați explorau vecinătățile. După-amiaza văratică, fără pic de vânt, contribuia la succesul … Continuă să citești O SEARĂ LA OPERĂ
După ce jumătate de an am trecut în revistă marile figuri ale istoriei astronomiei, a venit în fine vremea să ieşim din muzeu la aer curat pentru a vedea acum şi marile figuri ale cerului. Doar câteva vedete, se-nţelege, numărul constelaţiilor fiind egal cu mulţimea clapelor unui pian ori a personajelor din Danton. Colecţia de … Continuă să citești Harta cerului
Destinul tragic al avocaţilor-scriitori Petre Pandrea şi Ion Valjan Se pare că avocatura, cu infinitatea ei de cărări către universul uman, cu poveştile sale adevărate despre viaţă şi moarte, îi inspiră pe practicanţii acestei profesii să-şi limpezească dilemele cazuisticii civile sau penale, să caute răspunsuri la întrebări nepătrunse de logica judiciară şi dincolo de austeritatea … Continuă să citești De la bară, la masa de scris
Nu ştiu în ce împrejurări va fi optat năsăudeanul Ovidiu Nimigean pentru Universitatea ieşeană, însă mai tot ce a scris ca poet s-a dovedit, în timp, foarte aproape de dezinvoltura histrionică, fantezist-ironică şi ludică a unei bune părţi din lirica practicată în capitala Moldovei. Fusese adoptat aici, mai de mult, argeşeanul Topîrceanu, tot din Argeş, … Continuă să citești POEZIA LUI OVIDIU NIMIGEAN
În Grigore Chiper se întâlnesc nu doar prozatorul & poetul (minimalist-impresionist) și criticul, lor li se adaugă şi profesorul. Iar acesta solicită nu doar rigoare şi structură, ci și o aşezare limpede, neforţată (orice structură deformează, spuneau poststructuraliştii). Volumul său de critică Faţa poeziei şi măştile poeţilor adună cronicile de carte în ordine strict cronologică, … Continuă să citești GRIGORE CHIPER, CRONICARUL „CU METODĂ”
În principiu, volumele de interviuri cu scriitorii pot reprezenta auxiliare demne de interes ale istoriei literare. Îmi vine acum în minte o atare carte care m-a bucurat în anii de liceu, Mărturia unei generații, datorată lui Felix Aderca (1929), ce oferea o primă schiță, extrem de atracțioasă, a literaturii noastre interbelice în plin curs de … Continuă să citești Imaginea unei epoci
„Despre ion cocora/ nu se poate spune ceva care să-l surprindă/ ceea ce i se spune el știe dinainte/ nu vă grăbiți să-l așezați în sicriu să-l convingeți/ că a fi mort este o experiență minunată/ în fiecare seară când ajunge acasă/ își dă jos sicriul de pe trupu-i obosit/ îl împăturește cu grijă fiind … Continuă să citești Înșelătorul frig la purtător