Science fiction Am aflat cu surprindere că vecinul meu Chiorul care colinda toată ziua Oborul spunându-le vânzătoarelor de mere: – Aș vrea să-mi bag mâna sub cămașa ta! a fost pilot de încercare și avea ochi de culoarea cerului… A zburat în Sagittarius, Scorpius, Scutum, Sextans și în Pavo unde invita particule de rubidiu la … Continuă să citești poeme
E întristător cum presa română, braț la braț cu anumiți politicieni fărâmă (adică sfărâmă) limba română și ne-o servesc așa, făcută harcea-parcea. Citate din presa de azi, spusă sau scrisă: „Dacian Cioloș a reacționat unei inițiative…” „…după ce a luat în derizoriu, pe internet…” – „care lua în derizoriu inițiativa…” „să nu dea curs unor … Continuă să citești Limba română e (tot mai) grea
Anapoda nume i-a mai fost ursit și lui Hípparh (’Ίππαρχος = „Stăpânul cailor”), cel mai de seamă „cititor în stele” al antichității, căruia azi astronomia îi datorează saltul de la speculație la disciplină științifică. Ori poate că alții aparent mai norocoși (Pithagora să zicem, Πυθαγόρας = „Vorbitor al adevărului precum Pythía”) n-au fost, de fapt, … Continuă să citești UNA-I TELESCOPU’, ALTA HOROSCOPU’ !
În zona științelor umane de la noi, Lucian Boia este singurul care a reușit să impună o schimbare de paradigmă a domeniului său, observa cu dreptate Gabriel Liiceanu. Într-adevăr, „școala Boia” a stârnit vii polemici și severe poziționări, indiferent că ești de acord cu filozofia lui, cu perspectiva asupra istoriei, cu una sau alta dintre … Continuă să citești UN ISTORIC DESPRE VIITOR
Eugen Lungu formula „conceptul” răspunzând la întrebarea de ce a debutat atât de târziu. „Am spus fără niciun echivoc – mi-era frică că nu voi aduna nimic bun din sutele de articole și studii publicate până atunci în presă. Mă cutremuram la ideea să privesc îndărăt (chestia asta eu o numesc «Complexul Orfeu») – dar … Continuă să citești DESPRE COMPLEXUL LUI ORFEU ȘI ALTE ANXIETĂȚI ALE LITERARULUI
Am în față ediția a doua a cărții lui Petru Ursache consacrată lui Maiorescu, esteticianul, apărută inițial în 1987, text necorijat de autor, întrucât „n-a fost necesar”, după cum precizează într-o notă introductivă devotata îngrijitoare a sa, Magda Ursache. Dovada verticalității de conștiință a cărturarului ieșean, care și de data aceasta s-a arătat imun la … Continuă să citești Pornind de la Maiorescu
După douăzeci de ani, iată, Ion Mureșan publică ediția a doua, revăzută și adăugită, a Cărții pierdute. O recitesc și cu gândul la poemul său din numărul 50 al României literare, Dezagregarea, poem despre „acea ezitare prelungită între sunet și sens”, cum ar spune Paul Valéry. Poem antifrastic, căci de-plângerea e elogiu, iar versurile intermediază … Continuă să citești CARTEA REGĂSITĂ
Fără recomandarea entuziasmată a vechiului meu prieten și colaborator de la Cuvântul, Dan Ciachir, nu cred că m-aș fi apucat, în permanenta criză de timp specifică vremurilor pe care le trăim, să citesc o monografie de peste 300 de pagini despre… Maria Tănase. Îi pot asculta cu plăcere melodiile, atunci când dau peste ele întâmplător, … Continuă să citești PORTRET PE GAURA CHEII
Una dintre cărțile recente consacrate substratului dacic (ediția a doua în 2016, la Editura Saeculum visual) aparține unui om de știință nefilolog, domnul prof. univ. Gavril Cornuțiu, doctor în psihiatrie. Nu este singurul intelectual nespecialist în domeniu preocupat de originile limbii române. Efortul domniei sale se adaugă la acela al filologilor, care sunt la fel … Continuă să citești Vechea problemă a substratului
În condițiile în care statisticile pe ultimii trei ani (2017-2019) anunță cu oarecare voioșie că în România rata analfabetismului funcțional se învârte undeva între patruzeci și patruzeci și patru de procente, cel mai recent roman al lui Emil Lungeanu, Viitorul a trecut pe aici (editura Eikon, 2019) poate părea o idee cel puțin neinspirată, atât … Continuă să citești Între trecut și viitor