Pasărea, la fereastră vorbind (I)… Pasărea la fereastră, vorbind: Unde ţi-ai pierdut Ziua aceea dintâi, Când soarele a răsărit prima oară, Pentru tine? Unde e ascunsă Duminica începutului, Sărbătoarea de aur a Luminii, Clopotul care bătea în interiorul Sufletului tău?! Unde-s orizontul Şi steaua ta Cea cuminte?!… Vezi, de aceea eu Bat în … Continuă să citești Poeme
Ușor de recunoscut Ușor de recunoscut este cel ce caută ceva ce-a pierdut, cu buzunarele memoriei întoarse pe dos atârnând în bătaia vântului, el merge cu pași mici și cu ochii ațintiți în pământ fulgerând cu privirile propriile-i urme mușcate, cu foamea cunoscută, de anotimpuri. În jurul lui gându-i zumzăie, ca o albină nevăzută, implorând … Continuă să citești Poeme
Cu Solenoid, Mircea Cărtărescu iese din nou „la lumina” propriei originalități și a unei creativități neobișnuite, după ce volumul doi din Orbitorcăzuse în redundanță, iar următorul, cel care încheia trilogia, opera o schimbare nefericită în stilul prozatorului. Dacă e adevărat că în fața fiecărei cărți noi scriitorul (mai ales cel consacrat) are temeri de începător … Continuă să citești Ratatul ales
În pofida titlului subiectiv, care ar putea trezi așteptarea unor evocări mai curînd de ordinul experienței afective, cartea regretatului Petru Poantă e în principal altceva: o pledoarie, fie și discretă, însă tenace, cu o foarte bogată ilustrare factologică, în favoarea Clujului în calitate de important centru cultural românesc. Așadar o scriere în siajul militant al … Continuă să citești Petru Poantă față cu Clujul
Reiau titlul cronicii mele la Dinspre Sud-Est, cartea lui Mircea Muthu apărută în 1999, căci consună monumentalei proaspete apariţii care rotunjeşte – fără a o închide, însă – cercetarea de o viaţă a profesorului clujean. Spuneam la lansarea cărţii că, în faţa unei întreprinderi atât de vast şi academic documentate, comentatorul se află oarecum în … Continuă să citești Recuperarea lui „între” sau despre interval
Puțini prozatori români de azi se pot măsura cu Radu Țuculescu la capitolul har de a spune povesti. Departe de tumultul vieții publice și, de aceea, de (prea) multe ori uitat atunci când vine vorba de bilanțuri literare anuale sau de sinteze generaționiste, prozatorul apare de nicăieri la intervale de timp mai mici sau mai … Continuă să citești Weekend la Luna de Jos
Care este, până la urmă, diferența dintre a crea și a copia? Sau, mai bine zis, cum poate reuși subiectul unui portret să se transforme sub privirea atentă a portretistului? Sau, și mai bine zis, cum se ascund și se dezvăluie scriitorii în chiar textele pe care le scriu, oferind cititorilor chei de lectură care … Continuă să citești De trei ori în literatură
Am iubit întotdeauna cărțile și poate datorită acestei iubiri am încercat să duc o lectură mereu la capăt, oricât de nesuferită ori plictisitoare ar fi fost. Până acum câțiva ani, când otrăvită aproape fizic de un jurnal, în paginile căruia autorul se confunda cu o lingușeală grețoasă și se împăuna până la suprimarea trupului din … Continuă să citești Despre nimicul care nu poate să tacă
În limba română, nu există cuvântul acesta: „rostuire”. El este o scorneală vocabulară a cronicart-ului, care a vrut să contamineze două cuvinte al căror sens interferează cu sacrul. Deci, rostire (glăsuire, pronunţare, spunere, zicere… deci, un fel particular de a spune!) într-o simbioză, chiar dacă parţială, totuşi inedită, cu rânduiala (ceremonial, protocol, ritual, canon). Am … Continuă să citești DOUĂ ROSTUIRI
Înainte de a comenta recenta premieră (Ultimul drum) semnată de autorul filmului Visul lui Albert, o mediocră încercare de rememorare a universului proletar din anii ultimi ceaușiști, dar și din anul triumfului echipei de fotbal Steaua în Cupa Campionilor Europeni, ar trebui amintit palmaresul celui mai important festival internațional de film, găzduit de România, și … Continuă să citești Un film ratat, „Ultimul drum” de Gabriel Achim. Dar și palmaresul TIFF