cronica traducerilor
RODICA GRIGORE

Călătorii, povești, inițieri

Articol publicat în ediția 8/2020

Cunoscute publicului cititor în multe variante (pentru copii, pentru adolescenţi sau pentru specialiştii în problemele Orientului etc.), cele O mie şi una de nopţi reprezintă, după cum s-a spus nu o dată, cele mai citite texte, după Biblie şi opera lui Shakespeare, cu toate că, paradoxal, în lumea arabă receptarea de care povestirile acestea au … Continuă să citești Călătorii, povești, inițieri

cronica plasticii
FLORIN TOMA

MISTERUL COAPSEI ROZ

Articol publicat în ediția 8/2020

De foarte multe ori se întâmplă ca un artist să nu semene deloc cu arta sa. Cum ar veni, el s-o ia într-o parte, în vreme ce lucrările sale virează spre altceva. El să aibă aerul inconștient al unei naivități crocante și o aparență de puritate aproape infantilă, iar arta lui, dimpotrivă, să fie aprigă … Continuă să citești MISTERUL COAPSEI ROZ

cronica filmului
Ioan-Pavel Azap

Un album-document despre filmul românesc

Articol publicat în ediția 8/2020

În ultimele decenii bibliografia consacrată cinematografiei românești s-a îmbogățit cu titluri fundamentale, necesare nu doar specialiștilor în domeniu, – critici și istorici de film, cineaști sau aspiranți la acest statut, pentru care sunt instrumente de lucru indispensabile –, ci și unui public încă nu dispărut cu desăvârșire, dar e drept că tot mai restrâns, acei … Continuă să citești Un album-document despre filmul românesc

miscellanea
TUDOREL URIAN

România la începutul secolului XX

Articol publicat în ediția 8/2020

Scormonind pe Amazon după ceva de citit în nesfârșita perioadă de izolare la domiciliu, cauzată de pandemie, mi-au căzut ochii pe o revistă intitulată Le Tour du Monde, fondată la Paris, în anul 1860 de către Édouard Charton. Cu mare bucurie am descoperit în numărul 32 din anul 1903 un articol intitulat simplu: En Roumanie. … Continuă să citești România la începutul secolului XX

miscellanea
FLORIN TOMA

Petrică din Atena

Articol publicat în ediția 8/2020

Uneori, dai peste oameni sensibili și înzestrați, pe unde nici nu te gândești. Destinul face ce face și ți-i scoate în cale fără să te prevină sau să-ți dea măcar un semn. Atunci când întâlnești asemenea rezervoare umane pline până-n buză de o sensibilitate copleșitoare, trăiești momente realmente festive. Ca o sărbătoare. Petre Dragomir locuiește, … Continuă să citești Petrică din Atena

miscellanea
Eugenia Țarălungă

Breviar editorial

Articol publicat în ediția 8/2020

Marin Sorescu, în anticamera Nobel. Conversații cu și despre Sorescu, de Ion Jianu, Gracious Light, New York, 2018 Ediție bilingvă, româno-engleză. Un alt gazetar sportiv convertit la tainele jurnalismului autentic, de investigație (cu mult înainte de epoca Tolontan), Ion Jianu are ambiția de a ne oferi o sumă de unicități – fotografii, desene în ceară, … Continuă să citești Breviar editorial

miscellanea
LIVIU IOAN STOICIU

Revista revistelor

Articol publicat în ediția 8/2020

ROMÂNIA LITERARĂ 27 / 2020 Din 3 iulie. Nicolae Manolescu (în dialog cu Daniel Cristea-Enache): I-am reproșat lui Iliescu în Viață și cărți că a protejat la început Securitatea. Putea proceda altfel? E o întrebare pe care generalul Atanasie Stănculescu a pus-o oarecum invers interlocutorilor săi într-un interviu televizat: „Dv. pe cine ați fi ales … Continuă să citești Revista revistelor

miscellanea

IN MEMORIAM MIRON KIROPOL

Articol publicat în ediția 8/2020

Miron Kiropol s-a stins la 18 iunie 2020, la Paris. Născut la 29 septembrie 1936 la Bucureşti, MIRON Kiropol a debutat cu versuri în 1963 la Contemporanul, iar editorial în 1967, cu Jocul lui Adam. Urmează alte două volume de poezii: Schimbarea la faţă (1968) şi Rosarium (1969), ultimul rămas însă nedifuzat şi ulterior dat la topit drept represalii pentru că, … Continuă să citești IN MEMORIAM MIRON KIROPOL

editorial
NICOLAE PRELIPCEANU

CÂT DE DULCE ȘI FRUMOASĂ MAI E LIMBA CE-O VORBIM?

Articol publicat în ediția 7/2020

Mi-am propus să notez tot ce aud stricat românește la televizor, dar cum am renunțat să mai pierd vremea cu trăncăneala de la talk show-uri, adesea prostească, aria mea s-a redus la știri. Unde, totuși, materialul e mai bogat decât îl poți consemna. Revin la vechea glumă tristă, care spunea, după câte un discurs al … Continuă să citești CÂT DE DULCE ȘI FRUMOASĂ MAI E LIMBA CE-O VORBIM?

eseu
ANA BLANDIANA

Apocalipsa second hand

Articol publicat în ediția 7/2020

Termin cartea în zilele pandemiei. Scriind despre călătoria în Hong Kong și China din care m-am întors la 1 decembrie 2019, la câteva săptămâni după ce – aveam să aflu mai târziu – răul începuse, dar era ținut secret, simțeam întâmplarea, care pentru alții era ceva din afara vieții lor și care nu putea să … Continuă să citești Apocalipsa second hand

remember
Alexandru Călinescu

Și o botină, din cea mai fină…

Articol publicat în ediția 7/2020

O evocare a lui Emil Brumaru Dacă ar fi să-l cred pe Emil, el m-a cunoscut pe mine înainte ca să-l fi cunoscut eu pe el. Să mă explic. Locuiam pe Ștefan cel Mare, în casa Mitropoliei, acolo unde la parter era, pe vremea aceea, un magazin de obiecte religioase (fără firmă, ca să nu … Continuă să citești Și o botină, din cea mai fină…

evocare
FLORIN TOMA

MIRCEA (VOIEVOD) CIOBANU

Articol publicat în ediția 7/2020

mircea ciobanu – 80 Acum trei luni, ar fi împlinit 80 de ani… Există oameni a căror figură nu poate fi descrisă decât printr-o abundență de cuvinte, e adevărat, bine ticluite. Precum, de pildă, portretul lui Ștefan cel Mare, din Letopisețul Țării Moldovei al lui Grigore Ureche (vă aduceți aminte cum începe: „Fost-au acestu Ștefan … Continuă să citești MIRCEA (VOIEVOD) CIOBANU

evocare
Marian Victor Buciu

Limbajul-martor

Articol publicat în ediția 7/2020

mircea ciobanu – 80 De la început, în romanul Martorii, al lui Mircea Ciobanu, naratorul-anchetator este stăpânit nu de voință, în general, mai curând o ignoră, dar de o voință particulară, aceasta fiind foarte puternică, a limbajului: „mă aflam în puterea dorinței neînfrânate de a vorbi”. Pare a fi în această vorbărie (iau termenul cu … Continuă să citești Limbajul-martor

caragialiana
ȘTEFAN ION GHILIMESCU

De la Titircă, Sotirescu & C-ia la Excelența sa Rică

Articol publicat în ediția 7/2020

Dacă ne luăm după Voltaire, unul dintre primii exegeți ai operei lui Moliére, care stabilea, cu rol de regulă general-valabilă, că este practic imposibil, necunoscând lumea și inima omului, să scrii dramaturgie mai înainte de a împlini 34 de ani bătuți pe muchie (când părintele Comediei franceze a produs Les Précieuses ridicules!), a contrario, nimic … Continuă să citești De la Titircă, Sotirescu & C-ia la Excelența sa Rică

lumea teatrului
ALEXA VISARION

Vocația prieteniei

Articol publicat în ediția 7/2020

Nobila perseverență a responsabilității față de sine însuși, structură genetică a vitalității profunde, a călăuzit proiectul existențial al ctitoriei vocaționale George Banu. Opera sa exploră și mărturisește în reflecții seducătoare, conjuncția cunoscut – necunoscut, concret – tainic, ce hrănește densitatea vieții prin teatru și misterul lumii prin faptele gândului. Creator de imaginație analitică, dincolo de … Continuă să citești Vocația prieteniei

poeme
PETRU ILIEȘU

poem

Articol publicat în ediția 7/2020

DESPRE EROII DIN CÂMPURILE DE BĂTAIE Când aud claunul suflând în trompetă îmi dau lacrimile spuse domnul Ioachim amintindu-și de filmele italiene și de vremea când era un tânăr timid și copleșit de tentațiile de a se confesa de a-și împărtăși crizele sale de afecțiune mereu și mereu luând-o de la capăt aceleași obsedante întrebări … Continuă să citești poem

interferențe spirituale
LIVIU BORDAȘ

De la fachiri la tantrism. Yoga și receptarea ei lexicografică (II)

Articol publicat în ediția 7/2020

Yoga și yoghism Primul Dicționar de psihologie românesc, publicat în 1978 de Paul Popescu-Neveanu (1926-1994), profesor la Universitatea din București, este și cel dintâi care acordă un spațiu consistent termenului yoga. Deși Mic dicționar filozofic se află în bibliografia generală a cărții, definiția lui nu este influențată de el. Se pot bănui, dimpotrivă, lecturi din … Continuă să citești De la fachiri la tantrism. Yoga și receptarea ei lexicografică (II)

proză
Constantin Rupa

Amintiri cu Messi din vremea pandemiei

Articol publicat în ediția 7/2020

‒ În sinagoga inimii mele, o lumină va arde mereu pentru Lionel Messi… M-am apropiat cu o nedisimulată grimasă de don Belial de Gehenna care, tolănit în jacuzzi-ul princiar, cu miros de pucioasă și rozmarin, bea singur Sânge de taur, și am îndrăznit să-l întreb: ‒ Stăpâne, ce să mă fac? Au sosit încă o … Continuă să citești Amintiri cu Messi din vremea pandemiei

exerciții de luciditate
OVIDIU IVANCU

Angoasele omului nou

Articol publicat în ediția 7/2020

Întrebarea fundamentală pentru oricine e implicat în mod real în procesul educației este aceasta: ce fel de om ar trebui să creeze sistemele noastre de educație? Cum arată omul bine alcătuit?! Teoretic, ne răspundem în fiecare zi. Mă tem, însă, că răspunsurile noastre sunt simple lozinci. Gândirea critică e fundamentală, vor spune unii. Inteligența trebuie … Continuă să citești Angoasele omului nou

istorie
LIVIU CAPȘA

Din… registre

Articol publicat în ediția 7/2020

Nu ştiam cât de plină de învăţăminte poate fi cercetarea unor documente, aparent banale, privind, să zicem, o modestă evidenţă a „registrului agricol” al gospodăriilor locuitorilor unui prăfuit târg de provincie din anii cinzeci ai secolului trecut, adică ai acelui „obsedant deceniu” evocat şi în literatură în câteva remarcabile romane. Sub această titulatură, aparent restrictivă … Continuă să citești Din… registre

psiho
IOANA SCORUȘ

ADIO IDENTITATE, ADIO ALTERITATE, ADIO UMANITATE!

Articol publicat în ediția 7/2020

S-o spunem cinstit: acest an școlar a fost completamente ratat (și) din pricina pandemiei. Probabil că un număr infim de profesori a reușit să-și păstreze consecvența de la clasă, urcându-și orele pe platformele școlare de întâlniri on-line și chiar ținându-le cu seriozitate. În rest, nepăsarea, incompetența, bătaia de joc, indolența – de ambele părți, profesor … Continuă să citești ADIO IDENTITATE, ADIO ALTERITATE, ADIO UMANITATE!

poeme
Angi Melania Cristea

poeme

Articol publicat în ediția 7/2020

LAST TIME ore și zbor dezinvolt/ avionul metalizat/ îți amintești când ai lăsat aburul orașului să te îmbrățișeze și ai traversat pur și simplu prin față pe la Lido cu teancul de ziare în brațe// îți cerusem prăjituri cu cremă mascarpone aveam un regret teribil că nu pot să fiu dulce și setea aceea amară … Continuă să citești poeme

cititor în stele
Emil Lungeanu

Mărul lui Newton

Articol publicat în ediția 7/2020

„Acolo unde e mult soare, e şi multă umbră”, zicea odinioară beduinul – iar Isaac Newton a fost o dovadă vie. Oricât ar părea de bizar, „Părintele raţiunii”, acela care a pus piatra de temelie a mecanicii clasice şi a calculului diferenţial şi integral revoluţionând fizica, optica şi matematica, şi-a dedicat totuşi cea mai mare … Continuă să citești Mărul lui Newton

comentarii critice
MIRCEA MOȚ

Durerea, labirintul și banchiza

Articol publicat în ediția 7/2020

Nu mi se pare deloc întâmplător faptul că un volum de eseuri se încheie cu două texte emblematice pentru condiția scriitoarei Marta Petreu. Este vorba de O zi din viața mea fără durere, care împrumută și titlul volumului, și Banchiza de gheață în care stă inima creatorului, ambele îndreptățind înțelegerea eseisticii (în primul rând) remarcabilei … Continuă să citești Durerea, labirintul și banchiza